De-aia Mai Beau Cateodata 📢

Nu bea de supărare, deși viața îi oferise destule motive să strângă din dinți. Nu bea nici de bucurie debordantă, pentru că fericirea lui era mereu una mută, așezată. Bea pentru a opri zgomotul. Era un zgomot alb, compus din termene limită la birou, facturi care se adunau pe colțul mesei, motorul mașinii care începuse să bată ciudat și acea tăcere apăsătoare care se lăsase în casă de când copiii plecaseră la facultate.

Pe măsură ce fundul paharului se apropia, lumea devenea mai rotundă, marginile tăioase ale problemelor se toceau. Nu mai era managerul stresat, tatăl absent sau soțul prea obosit. Era doar un om care își recâștiga dreptul la liniște. De-aia mai beau cateodata

A pus paharul gol pe masă, a stins lumina și a rămas câteva secunde privind reflexia lunii în sticlă. De-aia mai bea el câteodată: nu ca să uite cine este, ci ca să-și amintească cine a fost înainte ca lumea să-l învețe să fie ocupat. Nu bea de supărare, deși viața îi oferise